dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "innisiparea plajelor"

Lucrările de înnisipare de la Eforie s-au oprit din cauza birocrației. Anul trecut, o corabie misterioasă, descoperită în adâncuri, a blocat lucrările de extindere a plajei. Ministerul Culturii trebuia atunci să emită un aviz, astfel încât lucrările să poată continua. Însă, nu au venit nici până astăzi. Și asta pentru că nu există scafandrii profesionişti care să fie şi arheologi atestaţi, în acelaşi timp. Acum, cer noi propuneri de la faţa locului pentru cercetarea epavei.

Iarba de mare, care este pe cale de dispariție în zona litoralului românesc, va fi implantată pentru a atrage anumite vietăți marine. Însă, acest lucru se va face abia după ce lucrările de înnisipare din Eforie se vor finaliza. Experții speră ca astfel să creeze un mediu potrivit pentru dezvoltarea căluților de mare, dar și pentru crabi. Plantele vor fi puse pe o suprafață de aproape trei hectare.

O uriașă operațiune de salvare se pregătește zilele acestea pe litoral. Sute de tone de scoici dintr-o specie prețioasă pentru mediu riscă să fie sufocate de muncitorii care lărgesc plajele, la Eforie Sud. Nisipul adus din larg și depus la mal le-ar îngropa de vii iar marea ar pierde viețuitoare valoroase. Biologii s-au gândit să le culeagă de pe fundul mării cu un aspirator iar apoi le vor reloca în zone din Marea Neagră unde nu există lucrări. După ce plaja va fi gata, vor fi aduse înapoi.

Guvernul a decis ca administratorii de plaje să poată pune șezlongurile și umbreluțe și pe zonele din Mamaia nou create prin înnisipare. Așadar, vara aceasta vom putea sta la soare chiar pe malul mării fără să mai mergem sute de metri prin nisipul încins de soare. Anunțul a fost făcut de Ministrul Turismului care a venit azi în Mamaia să vadă cum arată stațiunea și cât de pregătite sunt plajele pentru vacanță.

În Marea Neagră vor fi plantate câmpii de iarbă subacvatică, pentru curățarea apei. După lărgirea plajelor pe litoralul românesc, inginerii vor trece la etapa a doua: amenajarea a aproape 800.000 de metri pătrați de pe fundul mării cu specii de iarbă subacvatică.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233